1. Deci, fiindcă avem astfel de făgăduințe, prea iubiților, să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și a duhului, și să ne ducem sfințirea pînă la capăt, în frica de Dumnezeu.
2. Înțelegeți-ne bine! N’am nedreptățit pe nimeni, n’am vătămat pe nimeni, n’am înșelat pe nimeni.
3. Nu spun aceste lucruri ca să vă osîndesc, căci am spus mai înainte că sînteți în inimile noastre pe viață și pe moarte.
4. Am o mare încredere în voi. Am tot dreptul să mă laud cu voi. Sînt plin de mîngîiere, îmi saltă inima de bucurie în toate necazurile noastre.
5. Căci și după venirea noastră în Macedonia, trupul nostru n’a avut nicio odihnă. Am fost necăjiți în toate chipurile: de afară lupte, dinlăuntru temeri.
6. Dar Dumnezeu, care mîngîie pe cei smeriți, ne-a mîngîiat prin venirea lui Tit.
7. Și nu numai prin venirea lui, ci și prin mîngîierea cu care a fost mîngîiat și el de voi. El ne-a istorisit despre dorința voastră arzătoare, despre lacrămile voastre, despre rîvna voastră pentru mine, așa că bucuria mea a fost și mai mare.
8. Măcar că v’am întristat prin epistola mea, nu-mi pare rău; și chiar dacă mi-ar fi părut rău – căci văd că epistola aceea v’a întristat (măcarcă pentru puțină vreme) –
9. totuș, acum mă bucur, nu pentrucă ați fost întristați, ci pentrucă întristarea voastră v’a adus la pocăință. Căci ați fost întristați după voia lui Dumnezeu, ca să n’aveți nicio pagubă din partea noastră.
10. În adevăr, cînd întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăință care duce la mîntuire, și de care cineva nu se căiește niciodată; pe cînd întristarea lumii aduce moartea.