Vechiul Testament

Noul Testament

1 Timotei 6:7-16 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

7. Căci noi n’am adus nimic în lume, și nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea.

8. Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim și cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns.

9. Cei ce vor să se îmbogățească, dimpotrivă, cad în ispită, în laț și în multe pofte nesăbuite și vătămătoare, cari cufundă pe oameni în prăpăd, și pierzare.

10. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; și unii, cari au umblat după ea, au rătăcit dela credință, și s’au străpuns singuri cu o mulțime de chinuri.

11. Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, și caută neprihănirea, evlavia, credința, dragostea, răbdarea, blîndeța.

12. Luptă-te lupta cea bună a credinței; apucă viața vecinică la care ai fost chemat, și pentru care ai făcut aceea frumoasă mărturisire înaintea multor marturi.

13. Te îndemn, înaintea lui Dumnezeu, care dă viață tuturor lucrurilor, și înaintea lui Hristos Isus, care a făcut acea frumoasă mărturisire înaintea lui Pilat din Pont,

14. să păzești porunca, fără prihană și fără vină pînă la arătarea Domnului nostru Isus Hristos,

15. care va fi făcută la vremea ei de fericitul și singurul Stăpînitor, Împăratul împăraților și Domnul domnilor,

16. singurul care are nemurirea, care locuiește într’o lumină, de care nu poți să te apropii, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea, și care are cinstea și puterea vecinică! Amin.

Citiți capitolul complet 1 Timotei 6