Vechiul Testament

Noul Testament

1 Timotei 5:10-20 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

10. să fie cunoscută pentru faptele ei bune; să fi crescut copii, să fi fost primitoare de oaspeți, să fi spălat picioarele sfinților, să fi ajutat pe cei nenorociți, să fi dat ajutor la orice faptă bună.

11. Dar pe văduvele tinere să nu le primești: pentrucă atunci cînd le desparte pofta de Hristos, vor să se mărite din nou,

12. și se fac vinovate de faptul că își calcă credința dintîi.

13. Totodată, se deprind să umble fără nici o treabă din casă în casă; și nu numai că sînt leneșe, dar sînt și limbute și iscoditoare, și vorbesc ce nu trebuie vorbit.

14. Vreau dar ca văduvele tinere să se mărite și să aibă copii, să fie gospodine la casa lor, ca să nu dea protivnicului niciun prilej de ocară,

15. căci unele s’au și întors să urmeze pe Satana.

16. Dacă vreun credincios, fie bărbat, fie femeie, are văduve în familie, să le ajute, și să nu fie împovărată cu ele Biserica, pentru ca să poată veni în ajutor celor cu adevărat văduve.

17. Presbiterii (Sau: bătrîni.) cari cîrmuiesc bine, să fie învredniciți de îndoită cinste, mai ales ceice se ostenesc cu propovăduirea și cu învățătura, pe care o dau altora.

18. Căci Scriptura zice: „Să nu legi gura boului cînd treieră bucate“; și: „Vrednic este lucrătorul de plata lui.“

19. Împotriva unui presbiter (Sau: bătrîni.) să nu primești învinuire de cît din gura a doi sau trei martori.

20. Pe cei ce păcătuiesc, mustră-i înaintea tuturor, ca și ceilalți să aibă frică.

Citiți capitolul complet 1 Timotei 5