Vechiul Testament

Noul Testament

1 Petru 2:1-9 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

1. Lepădați dar orice răutate, orice vicleșug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă și de clevetire;

2. și, ca niște prunci născuți de curînd, să doriți laptele duhovnicesc și curat, pentruca prin el să creșteți spre mîntuire,

3. dacă ați gustat în adevăr că bun este Domnul.

4. Apropiați-vă de El, piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă și scumpă înaintea lui Dumnezeu.

5. Și voi, ca niște pietre vii, sînteți zidiți ca să fiți o casă duhovnicească, o preoție sfîntă, și să aduceți jertfe duhovnicești, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.

6. Căci este scris în Scriptură: „Iată că pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; și cine se încrede în El, nu va fi dat de rușine.“

7. Cinstea aceasta este dar pentru voi cari ați crezut! Dar pentru cei necredincioși, „piatra, pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului“;

8. și „o piatră de poticnire, și o stîncă de cădere“. Ei se lovesc de ea, pentrucă n’au crezut Cuvîntul, și la aceasta sînt rînduiți.

9. Voi însă sînteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfînt, un popor, pe care Dumnezeu Și l-a cîștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v’a chemat din întunerec la lumina Sa minunată;

Citiți capitolul complet 1 Petru 2