3. Cine proorocește, dimpotrivă, vorbește oamenilor, spre zidire, sfătuire și mîngîiere.
4. Cine vorbește în altă limbă, se zidește pe sine însuș; dar cine proorocește, zidește sufletește Biserica.
5. Aș dori ca toți să vorbiți în alte limbi, dar mai ales să proorociți. Cine proorocește, este mai mare decît cine vorbește în alte limbi; afară numai dacă tîlmăcește aceste limbi, pentruca să capete Biserica zidire sufletească.
6. În adevăr, fraților, de ce folos v’aș fi eu, dacă aș veni la voi vorbind în alte limbi, și dacă cuvîntul meu nu v’ar aduce nici descoperire, nici cunoștință, nici proorocie, nici învățătură?
7. Chiar și lucrurile neînsuflețite, cari dau un sunet, fie un fluier sau o alăută: dacă nu dau sunete deslușite, cine va cunoaște ce se cîntă cu fluierul sau cu alăuta?
8. Și dacă trîmbița dă un sunet încurcat, cine se va pregăti de luptă?
9. Tot așa și voi, dacă nu rostiți cu limba o vorbă înțeleasă, cum se va pricepe ce spuneți? Atunci parcă ați vorbi în vînt.
10. Sînt multe feluri de limbi în lume, totuș niciuna din ele nu este fără sunete înțelese.
11. Dar dacă nu cunosc înțelesul sunetului, voi fi un străin pentru cel ce vorbește, și cel ce vorbește, va fi un străin pentru mine.
12. Tot așa și voi, fiindcă rîvniți după daruri duhovnicești, să căutați să le aveți din belșug, în vederea zidirii sufletești a Bisericii.
13. De aceea, cine vorbește în altă limbă, să se roage să aibă și darul s’o tălmăcească.
14. Fiindcă, dacă mă rog în altă limbă, duhul meu se roagă, dar mintea mea este fără rod.