Vechiul Testament

Noul Testament

1 Corinteni 12:5-18 Versiunea Dumitru Cornilescu (VDC)

5. sînt felurite slujbe, dar este acelaș Domn;

6. sînt felurite lucrări,dar este acelaș Dumnezeu, care lucrează totul în toți.

7. Și fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora.

8. De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înțelepciune; altuia, să vorbească despre cunoștință, datorită aceluiaș Duh;

9. altuia credința, prin acelaș Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin acelaș Duh;

10. altuia, puterea să facă minuni; altuia, proorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; și altuia, tîlmăcirea limbilor.

11. Dar toate aceste lucruri le face unul și acelaș Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voiește.

12. Căci, după cum trupul este unul și are multe mădulare, și după cum toate mădularele trupului, măcar că sînt mai multe, sînt un singur trup, – tot așa este și Hristos.

13. Noi toți, în adevăr, am fost botezați de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi; și toți am fost adăpați dintr’un singur Duh.

14. Astfel, trupul nu este un singur mădular, ci mai multe.

15. Dacă piciorul ar zice: „Fiindcă nu sînt mînă, nu sînt din trup“, – nu este pentru aceasta din trup?

16. Și dacă urechea ar zice: „Fiindcă nu sînt ochi, nu sînt din trup“ – nu este pentru aceasta din trup?

17. Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul?

18. Acum dar Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare așa cum a voit El.

Citiți capitolul complet 1 Corinteni 12