Vechiul Testament

Noul Testament

Zaharia 4:1-9 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. Îngerul care vorbea cu mine s-a întors și m-a trezit ca pe un om pe care-l trezești din somnul lui.

2. El m-a întrebat: „Ce vezi?” Eu am răspuns: „M-am uitat, și iată că este un sfeșnic cu totul de aur, și deasupra lui, un vas cu untdelemn, și pe el, șapte candele cu șapte țevi pentru candelele care sunt în vârful sfeșnicului.

3. Și lângă el sunt doi măslini, unul la dreapta vasului, și altul, la stânga lui.”

4. Și, luând iarăși cuvântul, am zis îngerului care vorbea cu mine: „Ce înseamnă lucrurile acestea, domnul meu?”

5. Îngerul care vorbea cu mine mi-a răspuns: „Nu știi ce înseamnă aceste lucruri?” Eu am zis: „Nu, domnul meu.”

6. Atunci el a luat din nou cuvântul și mi-a zis: „Acesta este cuvântul Domnului către Zorobabel și sună astfel: „Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu – zice Domnul oștirilor!

7. Cine ești tu, munte mare, înaintea lui Zorobabel? Te vei preface într-un loc șes. El va pune piatra cea mai însemnată în vârful Templului, în mijlocul strigătelor de: „Îndurare, îndurare cu ea!”

8. Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:

9. „Mâinile lui Zorobabel au întemeiat Casa aceasta și tot mâinile lui o vor isprăvi; și veți ști că Domnul oștirilor M-a trimis la voi.

Citiți capitolul complet Zaharia 4