Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmii 95:1-11 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. Veniți să cântăm cu veselie Domnului și să strigăm de bucurie către Stânca mântuirii noastre.

2. Să mergem înaintea Lui cu laude, să facem să răsune cântece în cinstea Lui!

3. Căci Domnul este un Dumnezeu mare, este un împărat mare mai presus de toți dumnezeii.

4. El ține în mână adâncimile pământului, și vârfurile munților sunt ale Lui.

5. A Lui este marea, El a făcut-o, și mâinile Lui au întocmit uscatul:

6. veniți să ne închinăm și să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru!

7. Căci El este Dumnezeul nostru, și noi suntem poporul pășunii Lui, turma pe care o povățuiește mâna Lui… O! de ați asculta azi glasul Lui! –

8. „Nu vă împietriți inima ca la Meriba, ca în ziua de la Masa, în pustiu,

9. unde părinții voștri M-au ispitit și M-au încercat, măcar că văzuseră lucrările Mele.

10. Patruzeci de ani M-am scârbit de neamul acesta și am zis: „Este un popor cu inima rătăcită; ei nu cunosc căile Mele.”

11. De aceea am jurat în mânia Mea: „Nu vor intra în odihna Mea!”

Citiți capitolul complet Psalmii 95