Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmii 92:1-11 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. (Un psalm. O cântare pentru ziua Sabatului.) Frumos este să lăudăm pe Domnul și să mărim Numele Tău, Preaînalte,

2. să vestim dimineața bunătatea Ta, și noaptea, credincioșia Ta,

3. cu instrumentul cu zece corzi și cu lăuta, în sunetele harpei.

4. Căci Tu mă înveselești cu lucrările Tale, Doamne, și eu cânt de veselie, când văd lucrarea mâinilor Tale.

5. Cât de mari sunt lucrările Tale, Doamne, și cât de adânci sunt gândurile Tale!

6. Omul prost nu cunoaște lucrul acesta, și cel nebun nu ia seama la el.

7. Dacă cei răi înverzesc ca iarba și dacă toți cei ce fac răul înfloresc, este numai ca să fie nimiciți pe vecie.

8. Dar Tu, Doamne, ești înălțat în veci de veci!

9. Căci iată, Doamne, vrăjmașii Tăi, iată vrăjmașii Tăi pier: toți cei ce fac răul sunt risipiți.

10. Dar mie, Tu-mi dai puterea bivolului și m-ai stropit cu untdelemn proaspăt.

11. Ochiul meu își vede împlinită dorința față de vrăjmașii mei, și urechea mea aude împlinirea dorinței mele față de potrivnicii mei cei răi.

Citiți capitolul complet Psalmii 92