Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmii 78:2-12 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

2. Îmi deschid gura și vorbesc în pilde, vestesc înțelepciunea vremurilor străvechi.

3. Ce am auzit, ce știm, ce ne-au povestit părinții noștri,

4. nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui și minunile pe care le-a făcut.

5. El a pus o mărturie în Iacov, a dat o Lege în Israel și a poruncit părinților noștri să-și învețe în ea copiii,

6. ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii care se vor naște și care, când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor;

7. pentru ca aceștia să-și pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu, și să păzească poruncile Lui.

8. Să nu fie, ca părinții lor, un neam neascultător și răzvrătit, un neam care n-avea o inimă tare și al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu!

9. Fiii lui Efraim, înarmați și trăgând cu arcul, au dat dosul în ziua luptei,

10. pentru că n-au ținut legământul lui Dumnezeu și n-au voit să umble întocmai după Legea Lui.

11. Au dat uitării lucrările Lui, minunile Lui pe care li le arătase.

12. Înaintea părinților lor, El făcuse minuni în țara Egiptului, în câmpia Țoan.

Citiți capitolul complet Psalmii 78