6. De aceea mândria le slujește ca salbă, și asuprirea este haina care-i învelește.
7. Li se bulbucă ochii de grăsime, și au mai mult decât le-ar dori inima.
8. Râd și vorbesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus,
9. își înalță gura până la ceruri, și limba le cutreieră pământul.
10. De aceea aleargă lumea la ei, înghite apă din plin
11. și zice: „Ce ar putea să știe Dumnezeu și ce ar putea să cunoască Cel Preaînalt?”
12. Așa sunt cei răi: totdeauna fericiți, și își măresc bogățiile.
13. Degeaba, dar, mi-am curățat eu inima și mi-am spălat mâinile în nevinovăție:
14. căci în fiecare zi sunt lovit și în toate diminețile sunt pedepsit.
15. Dacă aș zice: „Vreau să vorbesc ca ei”, iată că n-aș fi credincios neamului copiilor Tăi.
16. M-am gândit la aceste lucruri ca să le pricep, dar zadarnică mi-a fost truda,
17. până ce am intrat în Sfântul Locaș al lui Dumnezeu și am luat seama la soarta de la urmă a celor răi.
18. Da, Tu-i pui în locuri alunecoase și-i arunci în prăpăd.
19. Cum sunt nimiciți într-o clipă! Sunt pierduți, prăpădiți printr-un sfârșit năprasnic.
20. Ca un vis la deșteptare, așa le lepezi chipul, Doamne, la deșteptarea Ta!
21. Când mi se amăra inima și mă simțeam străpuns în măruntaie,
22. eram prost și fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta.