5. Veniți și priviți lucrările lui Dumnezeu! Ce înfricoșat este El când lucrează asupra fiilor oamenilor!
6. El a prefăcut marea în pământ uscat, și râul a fost trecut cu piciorul: atunci ne-am bucurat în El.
7. El stăpânește pe vecie, prin puterea Lui. Ochii Lui urmăresc pe neamuri, ca cei răzvrătiți să nu se mai scoale împotriva Lui! – (Oprire)
8. Binecuvântați, popoare, pe Dumnezeul nostru! Faceți să răsune lauda Lui!
9. El ne-a păstrat sufletul cu viață și n-a îngăduit să ni se clatine piciorul.
10. Căci Tu ne-ai încercat, Dumnezeule, ne-ai trecut prin cuptorul cu foc, ca argintul.
11. Ne-ai adus în laț și ne-ai pus o grea povară pe coapse.
12. Ai lăsat pe oameni să încalece pe capetele noastre, am trecut prin foc și prin apă: dar Tu ne-ai scos și ne-ai dat belșug.
13. De aceea, voi merge în Casa Ta cu arderi de tot, îmi voi împlini juruințele făcute Ție,
14. juruințe care mi-au ieșit de pe buze, pe care mi le-a rostit gura când eram la strâmtorare.
15. Îți voi aduce oi grase ca ardere de tot, cu grăsimea berbecilor, voi jertfi oi împreună cu țapi. – (Oprire)
16. Veniți de ascultați, toți cei ce vă temeți de Dumnezeu, și voi istorisi ce a făcut El sufletului meu.
17. Am strigat către El cu gura mea, și îndată lauda a fost pe limba mea.