Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmii 65:3-10 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

3. Mă copleșesc nelegiuirile: dar Tu vei ierta fărădelegile noastre.

4. Ferice de cel pe care-l alegi Tu și pe care-l primești înaintea Ta, ca să locuiască în curțile Tale! Ne vom sătura de binecuvântarea Casei Tale, de sfințenia Templului Tău.

5. În bunătatea Ta, Tu ne asculți prin minuni, Dumnezeul mântuirii noastre, Nădejdea tuturor marginilor îndepărtate ale pământului și mării!

6. El întărește munții prin tăria Lui și este încins cu putere.

7. El potolește urletul mărilor, urletul valurilor lor, și zarva popoarelor.

8. Cei ce locuiesc la marginile lumii se înspăimântă de minunile Tale: Tu umpli de veselie Răsăritul și Apusul îndepărtat.

9. Tu cercetezi pământul și-i dai belșug, îl umpli de bogății și de râuri dumnezeiești pline cu apă. Tu le dai grâu, pe care iată cum îl faci să rodească:

10. îi uzi brazdele, îi sfărâmi bulgării, îl înmoi cu ploaia și-i binecuvântezi răsadul.

Citiți capitolul complet Psalmii 65