Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmii 57:1-11 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. (Către mai marele cântăreților. „Nu nimici.” O cântare de laudă a lui David. Făcută când a fugit în peșteră, urmărit de Saul.) Ai milă de mine, Dumnezeule, ai milă de mine! Căci în Tine mi se încrede sufletul; la umbra aripilor Tale caut un loc de scăpare, până vor trece nenorocirile.

2. Eu strig către Dumnezeu, către Cel Preaînalt, către Dumnezeu, care lucrează pentru mine.

3. El îmi va trimite izbăvire din cer, în timp ce prigonitorul meu îmi aruncă ocări. (Oprire) Da, Dumnezeu Își va trimite bunătatea și credincioșia.

4. Sufletul meu este între niște lei: stau culcat în mijlocul unor oameni care varsă flăcări, în mijlocul unor oameni ai căror dinți sunt sulițe și săgeți, și a căror limbă este o sabie ascuțită.

5. Înalță-Te peste ceruri, Dumnezeule, peste tot pământul să se întindă slava Ta!

6. Ei întinseseră un laț sub pașii mei; sufletul mi se încovoia, și-mi săpaseră o groapă înainte: dar au căzut ei în ea. – (Oprire)

7. Inima mea este tare, Dumnezeule, inima mea este tare; voi cânta, da, și voi suna din instrumentele mele.

8. Trezește-te, suflete! Treziți-vă, lăută și harpă! Mă voi trezi în zori de zi.

9. Te voi lăuda printre popoare, Doamne! Te voi cânta printre neamuri.

10. Căci bunătatea Ta ajunge până la ceruri, și credincioșia Ta până la nori.

11. Înalță-Te peste ceruri, Dumnezeule, peste tot pământul să se întindă slava Ta!

Citiți capitolul complet Psalmii 57