2. Am stat mut, în tăcere; am tăcut, măcar că eram nenorocit; și totuși durerea mea nu era mai puțin mare.
3. Îmi ardea inima în mine, un foc lăuntric mă mistuia; și atunci mi-a venit cuvântul pe limbă și am zis:
4. „Doamne, spune-mi care este sfârșitul vieții mele, care este măsura zilelor mele, ca să știu cât de trecător sunt.”
5. Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână, și viața mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ține. (Oprire)
6. Da, omul umblă ca o umbră, se frământă degeaba, strânge la comori, și nu știe cine le va lua.
7. Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu? În Tine îmi este nădejdea.
8. Izbăvește-mă de toate fărădelegile mele! Nu mă face de ocara celui nebun!