Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmii 37:31-38 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

31. Legea Dumnezeului său este în inima lui; și nu i se clatină pașii.

32. Cel rău pândește pe cel neprihănit și caută să-l omoare.

33. Dar Domnul nu-l lasă în mâinile lui și nu-l osândește când vine la judecată.

34. Nădăjduiește în Domnul, păzește calea Lui, și El te va înălța ca să stăpânești țara: vei vedea pe cei răi nimiciți.

35. Am văzut pe cel rău în toată puterea lui; se întindea ca un copac verde.

36. Dar, când am trecut a doua oară, nu mai era acolo; l-am căutat, dar nu l-am mai putut găsi.

37. Uită-te bine la cel fără prihană și privește pe cel fără vicleșug; căci omul de pace are parte de moștenitori.

38. Dar cei răzvrătiți sunt nimiciți cu toții, sămânța celor răi este prăpădită.

Citiți capitolul complet Psalmii 37