Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmii 37:2-14 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

2. căci sunt cosiți iute ca iarba și se veștejesc ca verdeața.

3. Încrede-te în Domnul și fă binele; locuiește în țară și umblă în credincioșie.

4. Domnul să-ți fie desfătarea, și El îți va da tot ce-ți dorește inima.

5. Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, și El va lucra,

6. El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina, și dreptul tău ca soarele la amiază.

7. Taci înaintea Domnului și nădăjduiește în El. Nu te mânia pe cel ce izbutește în umbletele lui, pe omul care își vede împlinirea planurilor lui rele.

8. Lasă mânia, părăsește iuțimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău.

9. Fiindcă cei răi vor fi nimiciți, iar cei ce nădăjduiesc în Domnul vor stăpâni țara.

10. Încă puțină vreme, și cel rău nu va mai fi; te vei uita la locul unde era, și nu va mai fi.

11. Cei blânzi moștenesc țara și au belșug de pace.

12. Cel rău face la planuri împotriva celui neprihănit și scrâșnește din dinți împotriva lui.

13. Domnul râde de cel rău, căci vede că-i vine și lui ziua.

14. Cei răi trag sabia și își încordează arcul, ca să doboare pe cel nenorocit și sărac, ca să înjunghie pe cei cu inima neprihănită.

Citiți capitolul complet Psalmii 37