Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmii 35:1-9 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. (Un psalm al lui David.) Apără-mă Tu, Doamne, de potrivnicii mei, luptă Tu cu cei ce se luptă cu mine!

2. Ia pavăza și scutul și scoală-Te să-mi ajuți.

3. Învârte sulița și săgeata împotriva prigonitorilor mei! Zi sufletului meu: „Eu sunt mântuirea ta!”

4. Rușinați și înfruntați să fie cei ce vor să-mi ia viața! Să dea înapoi și să roșească cei ce-mi gândesc pieirea!

5. Să fie ca pleava luată de vânt și să-i gonească îngerul Domnului!

6. Drumul să le fie întunecos și alunecos, și să-i urmărească îngerul Domnului!

7. Căci mi-au întins lațul lor, fără pricină, pe o groapă pe care au săpat-o, fără temei, ca să-mi ia viața;

8. să-i ajungă prăpădul pe neașteptate, să fie prinși în lațul pe care l-au întins, să cadă în el și să piară!

9. Și atunci mi se va bucura sufletul în Domnul: se va înveseli de mântuirea Lui.

Citiți capitolul complet Psalmii 35