Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmii 21:1-7 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. (Către mai marele cântăreților. Un psalm al lui David.) Doamne, împăratul se bucură de ocrotirea puternică pe care i-o dai Tu. Și cum îl umple de veselie ajutorul Tău!

2. I-ai dat ce-i dorea inima și n-ai lăsat neîmplinit ce-i cereau buzele. (Oprire)

3. Căci i-ai ieșit înainte cu binecuvântări de fericire și i-ai pus pe cap o cunună de aur curat.

4. Îți cerea viața, și i-ai dat-o: o viață lungă pentru totdeauna și pe vecie.

5. Mare este slava lui în urma ajutorului Tău. Tu pui peste el strălucirea și măreția.

6. Îl faci pe vecie o pricină de binecuvântări și-l umpli de bucurie înaintea feței Tale.

7. Căci împăratul se încrede în Domnul; și bunătatea Celui Preaînalt îl face să nu se clatine.

Citiți capitolul complet Psalmii 21