1. (Către mai marele cântăreților. Un psalm al lui David.) Cerurile spun slava lui Dumnezeu, și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui.
2. O zi istorisește alteia acest lucru, o noapte dă de știre alteia despre el.
3. Și aceasta fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit:
4. dar răsunetul lor străbate tot pământul, și glasul lor merge până la marginile lumii. În ceruri El a întins un cort soarelui.
5. Și soarele, ca un mire care iese din odaia lui de nuntă, se aruncă în drumul lui cu bucuria unui viteaz:
6. răsare la un capăt al cerurilor și își isprăvește drumul la celălalt capăt; nimic nu se ascunde de căldura lui.
7. Legea Domnului este desăvârșită și înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată și dă înțelepciune celui neștiutor.
8. Orânduirile Domnului sunt fără prihană și înveselesc inima; poruncile Domnului sunt curate și luminează ochii.