Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmii 147:1-9 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. Lăudați pe Domnul! Căci este frumos să lăudăm pe Dumnezeul nostru, căci este plăcut și se cuvine să-L lăudăm.

2. Domnul zidește iarăși Ierusalimul, strânge pe surghiuniții lui Israel;

3. tămăduiește pe cei cu inima zdrobită și le leagă rănile.

4. El socotește numărul stelelor și le dă nume la toate.

5. Mare este Domnul nostru și puternic prin tăria Lui, priceperea Lui este fără margini.

6. Domnul sprijină pe cei nenorociți, și doboară pe cei răi la pământ.

7. Cântați Domnului cu mulțumiri, lăudați pe Dumnezeul nostru cu harpa!

8. El acoperă cerul cu nori, pregătește ploaia pentru pământ și face să răsară iarba pe munți.

9. El dă hrană vitelor și puilor corbului când strigă.

Citiți capitolul complet Psalmii 147