Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmii 107:15-26 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

15. O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui și pentru minunile Lui față de fiii oamenilor!

16. Căci El a sfărâmat porți din aramă și a rupt zăvoare din fier.

17. Nebunii, prin purtarea lor vinovată și prin nelegiuirile lor, ajunseseră nenorociți.

18. Sufletul lor se dezgustase de orice hrană, și erau lângă porțile morții.

19. Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, și El i-a izbăvit din necazurile lor;

20. a trimis cuvântul Său și i-a tămăduit și i-a scăpat de groapă.

21. O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui și pentru minunile Lui față de fiii oamenilor!

22. Să-I aducă jertfe de mulțumiri și să vestească lucrările Lui cu strigăte de bucurie.

23. Cei ce se coborâseră pe mare în corăbii și făceau negoț pe apele cele mari,

24. aceia au văzut lucrările Domnului și minunile Lui în mijlocul adâncului.

25. El a zis și a pus să sufle furtuna, care a ridicat valurile mării.

26. Se suiau spre ceruri, se coborau în adânc; sufletul le era pierdut în fața primejdiei.

Citiți capitolul complet Psalmii 107