Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmii 106:20-34 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

20. și au schimbat Slava lor pe chipul unui bou care mănâncă iarbă.

21. Au uitat pe Dumnezeu, Mântuitorul lor, care făcuse lucruri mari în Egipt,

22. minuni în țara lui Ham, semne minunate la Marea Roșie.

23. Și El a vorbit să-i nimicească: dar Moise, alesul Său, a stat la mijloc înaintea Lui, ca să-L abată de la mânia Lui și să-L oprească să-i nimicească.

24. Ei au nesocotit țara desfătărilor; n-au crezut în cuvântul Domnului,

25. ci au cârtit în corturile lor și n-au ascultat de glasul Lui.

26. Atunci El a ridicat mâna și a jurat că-i va face să cadă în pustiu,

27. că le va doborî sămânța printre neamuri și-i va împrăștia în mijlocul țărilor.

28. Ei s-au alipit de Baal-Peor și au mâncat vite jertfite morților.

29. Au mâniat astfel pe Domnul prin faptele lor, și o urgie a izbucnit între ei.

30. Dar Fineas s-a sculat și a făcut judecată, și astfel urgia s-a oprit.

31. Lucrul acesta i-a fost socotit ca o stare de neprihănire, din neam în neam, pe vecie.

32. Ei au mâniat pe Domnul la apele Meriba; și Moise a fost pedepsit din pricina lor.

33. Căci s-au răzvrătit împotriva Duhului Lui, și Moise a vorbit în chip ușuratic cu buzele.

34. Ei n-au nimicit popoarele pe care le poruncise Domnul să le nimicească.

Citiți capitolul complet Psalmii 106