5. Aduceți-vă aminte de semnele minunate pe care le-a făcut, de minunile și de judecățile rostite de gura Lui,
6. sămânță a robului Său Avraam, copii ai lui Iacov, aleșii Săi!
7. Domnul este Dumnezeul nostru: judecățile Lui se aduc la îndeplinire pe tot pământul.
8. El Își aduce aminte totdeauna de legământul Lui, de făgăduințele Lui făcute pentru o mie de neamuri de om,
9. de legământul pe care l-a încheiat cu Avraam și de jurământul pe care l-a făcut lui Isaac;
10. El l-a făcut lege pentru Iacov, legământ veșnic pentru Israel,
11. zicând: „Ție îți voi da țara Canaanului ca moștenire care v-a căzut la sorți.”
12. Pe atunci ei erau puțini la număr, foarte puțini la număr, și străini în țară;
13. mergeau de la un neam la altul și de la o împărăție la un alt popor;
14. dar n-a dat voie nimănui să-i asuprească și a pedepsit împărați din pricina lor.
15. „Nu vă atingeți de unșii Mei – a zis El – și nu faceți rău prorocilor Mei!”
16. A chemat foametea asupra țării și a tăiat orice mijloc de trai.
17. Le-a trimis înainte pe un om; Iosif a fost vândut ca rob.