Vechiul Testament

Noul Testament

Psalmii 105:16-26 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

16. A chemat foametea asupra țării și a tăiat orice mijloc de trai.

17. Le-a trimis înainte pe un om; Iosif a fost vândut ca rob.

18. I-au strâns picioarele în lanțuri, l-au pus în fiare,

19. până la vremea când s-a întâmplat ce vestise el și până când l-a încercat cuvântul Domnului.

20. Atunci împăratul a trimis să-i scoată lanțurile, și stăpânitorul popoarelor l-a izbăvit.

21. L-a pus domn peste casa lui și dregătorul tuturor averilor lui,

22. ca să lege după plac pe domnitorii lui și să învețe pe bătrânii lui înțelepciunea.

23. Atunci Israel a venit în Egipt, și Iacov a locuit în țara lui Ham.

24. Domnul a înmulțit pe poporul Său foarte mult și l-a făcut mai puternic decât potrivnicii lui.

25. Acestora le-a schimbat inima, până acolo că au urât pe poporul Lui și s-au purtat mișelește cu robii Săi.

26. A trimis pe robul Său Moise și pe Aaron, pe care-l alesese.

Citiți capitolul complet Psalmii 105