Vechiul Testament

Noul Testament

Proverbe 30:1-12 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. Cuvintele lui Agur, fiul lui Iache. Cuvintele înțelepte rostite de omul acesta pentru Itiel, pentru Itiel și pentru Ucal.

2. Negreșit, sunt mai prost decât oricine și n-am pricepere de om.

3. N-am învățat înțelepciunea și nu cunosc știința sfinților.

4. Cine s-a suit la ceruri și cine s-a coborât din ele? Cine a adunat vântul în pumnii lui? Cine a strâns apele în haina lui? Cine a hotărât toate marginile pământului? Cum se numește el și cum cheamă pe fiul său? Știi tu lucrul acesta? –

5. Orice cuvânt al lui Dumnezeu este încercat. El este un scut pentru cei ce se încred în El.

6. N-adăuga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te pedepsească și să fii găsit mincinos. –

7. Două lucruri Îți cer; nu mi le opri înainte de moarte!

8. Depărtează de la mine neadevărul și cuvântul mincinos; nu-mi da nici sărăcie, nici bogăție, dă-mi pâinea care-mi trebuie.

9. Ca nu cumva, în belșug, să mă lepăd de Tine și să zic: „Cine este Domnul?” Sau ca nu cumva, în sărăcie, să fur și să iau în deșert Numele Dumnezeului meu. –

10. Nu cleveti pe un slujitor la stăpânul lui, ca să nu te blesteme și să te faci vinovat. –

11. Este un neam de oameni care blestemă pe tatăl său și nu binecuvântă pe mama sa.

12. Este un neam de oameni care se crede curat și totuși nu este spălat de întinăciunea lui.

Citiți capitolul complet Proverbe 30