16. Mi-a sfărâmat dinții cu pietre, m-a acoperit cu cenușă.
17. Mi-ai luat pacea, și nu mai cunosc fericirea.
18. Și am zis: „S-a dus puterea mea de viață și nu mai am nicio nădejde în Domnul.” –
19. Gândește-Te la necazul și suferința mea, la pelin și la otravă!
20. Când își aduce aminte sufletul meu de ele, este mâhnit în mine.
21. Iată ce mai gândesc în inima mea și iată ce mă face să mai trag nădejde:
22. bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt,
23. ci se înnoiesc în fiecare dimineață. Și credincioșia Ta este atât de mare! –
24. „Domnul este partea mea de moștenire”, zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El.
25. Domnul este bun cu cine nădăjduiește în El, cu sufletul care-L caută.
26. Bine este să aștepți în tăcere ajutorul Domnului.
27. Este bine pentru om să poarte un jug în tinerețea lui.
28. Să stea singur și să tacă, pentru că Domnul i l-a pus pe grumaz;
29. să-și umple gura cu țărână și să nu-și piardă nădejdea;
30. să dea obrazul celui ce-l lovește și să se sature de ocări.
31. Căci Domnul nu leapădă pentru totdeauna.
32. Ci, când mâhnește pe cineva, Se îndură iarăși de el, după îndurarea Lui cea mare:
33. căci El nu necăjește cu plăcere, nici nu mâhnește bucuros pe copiii oamenilor.
34. Când se calcă în picioare toți prinșii de război ai unei țări,
35. când se calcă dreptatea omenească în fața Celui Preaînalt,