Vechiul Testament

Noul Testament

Plângerile Lui Ieremia 3:1-16 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. Eu sunt omul care a văzut suferința sub nuiaua urgiei Lui.

2. El m-a dus, m-a mânat în întuneric, și nu în lumină.

3. Numai împotriva mea Își întinde și Își întoarce mâna, toată ziua.

4. Mi-a prăpădit carnea și pielea și mi-a zdrobit oasele.

5. A făcut zid împrejurul meu și m-a înconjurat cu otravă și durere.

6. Mă așază în întuneric ca pe cei morți pentru totdeauna.

7. M-a înconjurat cu un zid, ca să nu ies; m-a pus în lanțuri grele.

8. Să tot strig și să tot cer ajutor, căci El tot nu-mi primește rugăciunea.

9. Mi-a astupat calea cu pietre cioplite și mi-a strâmbat cărările.

10. Mă pândește ca un urs și ca un leu într-un loc ascuns.

11. Mi-a abătut căile, și apoi S-a aruncat pe mine și m-a pustiit.

12. Și-a încordat arcul și m-a pus țintă săgeții Lui.

13. În rărunchi mi-a înfipt săgețile din tolba Lui.

14. Am ajuns de râsul poporului meu și toată ziua sunt pus în cântece de batjocură de ei.

15. M-a săturat de amărăciune, m-a îmbătat cu pelin.

16. Mi-a sfărâmat dinții cu pietre, m-a acoperit cu cenușă.

Citiți capitolul complet Plângerile Lui Ieremia 3