1. Vai! Cum stă părăsită acum, cetatea aceasta atât de plină de popor altădată! A rămas ca o văduvă! Ea, care altădată era mare între neamuri, fruntașă printre țări, a ajuns roabă astăzi!
2. Plânge amarnic noaptea și-i curg lacrimi pe obraji. Niciunul din toți cei ce o iubeau n-o mângâie; toți prietenii ei au părăsit-o și i s-au făcut vrăjmași.
3. Iuda a plecat în pribegie din pricina apăsării și muncilor grele. Locuiește în mijlocul neamurilor și nu găsește odihnă! Toți prigonitorii lui l-au ajuns tocmai când îi era mai mare strâmtorarea.
4. Drumurile Sionului sunt triste căci nimeni nu se mai duce la sărbători, toate porțile lui sunt pustii, preoții lui oftează; fecioarele lui sunt mâhnite, și el însuși este plin de amărăciune.
5. Asupritorii lui sar biruitori, vrăjmașii lui sunt mulțumiți. Căci Domnul l-a smerit din pricina mulțimii păcatelor lui; copiii lui au mers în robie înaintea asupritorului.
6. S-a dus de la fiica Sionului toată podoaba ei. Căpeteniile ei au ajuns ca niște cerbi care nu găsesc pășune și merg fără putere înaintea celui ce-i gonește.
7. În zilele necazului și ticăloșiei lui, Ierusalimul își aduce aminte de toate bunătățile de care a avut parte din zilele străbune; când a căzut poporul lui în mâna asupritorului, nimeni nu i-a venit în ajutor, iar vrăjmașii se uitau la el și râdeau de prăbușirea lui.
8. Greu a păcătuit Ierusalimul! De aceea a ajuns de scârbă. Toți cei ce-l prețuiau îl disprețuiesc acum văzându-i goliciunea, și el însuși se întoarce în altă parte și oftează.
9. Necurăția sta lipită pe poala hainei lui, și nu se gândea la sfârșitul său. A căzut greu de tot. Nimeni nu-l mângâie. – „Vezi-mi ticăloșia, Doamne, căci iată ce semeț este vrăjmașul!” –
10. Asupritorul a întins mâna la tot ce avea el mai scump; ba încă a văzut cum în Locașul lui cel Sfânt au intrat neamurile cărora Tu le porunciseși să nu intre în adunarea Ta!