Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 5:14-26 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

14. și dacă bărbatul este apucat de un duh de gelozie și are bănuieli asupra nevestei lui care s-a pângărit, sau dacă este cuprins de un duh de gelozie și are bănuieli asupra nevestei lui care nu s-a pângărit; –

15. omul acela să-și aducă nevasta la preot, și, ca dar de mâncare pentru ea, să aducă a zecea parte dintr-o efă de floare de făină de orz; să nu toarne untdelemn pe ea și să nu pună tămâie pe ea, căci acesta este un dar de mâncare adus pentru gelozie, un dar de descoperire, care descoperă o fărădelege.

16. Preotul s-o apropie și s-o pună să stea în picioare înaintea Domnului.

17. Preotul să ia apă sfântă într-un vas de pământ; să ia țărână de pe podeaua Cortului și s-o pună în apă.

18. Preotul să pună pe femeie să stea în picioare înaintea Domnului; să descopere capul femeii și să-i pună în mâini darul de mâncare adus pentru descoperire, darul de mâncare adus pentru gelozie; preotul să aibă în mână apa amară aducătoare de blestem.

19. Preotul să pună pe femeie să jure și să-i zică: „Dacă niciun om nu s-a culcat cu tine și dacă, fiind sub puterea bărbatului tău, nu te-ai abătut de la el ca să te pângărești cu altul, să nu-ți facă niciun rău această apă amară aducătoare de blestem!

20. Dar dacă, fiind sub puterea bărbatului tău, te-ai abătut de la el și te-ai pângărit, și dacă un alt om decât bărbatul tău s-a culcat cu tine –

21. și preotul să pună pe femeie să jure cu un jurământ de blestem și să-i zică: – „Domnul să te facă să ajungi de blestem și de urgie în mijlocul poporului tău, făcând să ți se usuce coapsa și să ți se umfle pântecele,

22. și apa aceasta aducătoare de blestem să intre în măruntaiele tale, ca să facă să ți se umfle pântecele și să ți se usuce coapsa!” Și femeia să zică: „Amin! Amin!”

23. Preotul să scrie blestemele acestea într-o carte, apoi să le șteargă cu apa cea amară.

24. Și să dea femeii să bea apa amară aducătoare de blestem; și apa aducătoare de blestem va intra în ea și-i va pricinui amărăciunea.

25. Preotul să ia din mâinile femeii darul de mâncare adus pentru gelozie, să legene darul într-o parte și într-alta înaintea Domnului și să-l aducă pe altar.

26. Apoi preotul să ia un pumn din darul acesta, ca aducere aminte, și să-l ardă pe altar. După aceea, să dea femeii să bea apa.

Citiți capitolul complet Numeri 5