Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 4:20-33 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

20. Să nu intre ei să învelească lucrurile sfinte, ca să nu moară.”

21. Domnul a vorbit lui Moise și a zis:

22. „Numără și pe fiii lui Gherșon, după casele părinților lor, după familiile lor;

23. și anume, să faci numărătoarea începând de la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, a tuturor celor ce sunt în stare să împlinească vreo slujbă în Cortul întâlnirii.

24. Iată slujbele familiilor gherșoniților, slujba pe care vor trebui s-o facă și ce vor trebui să ducă.

25. Să ducă covoarele Cortului și Cortul întâlnirii, învelitoarea lui și învelitoarea de piele de vițel de mare, care se pune deasupra, perdeaua de la ușa Cortului întâlnirii;

26. pânzele curții și perdeaua de la ușa porții curții, de jur împrejurul Cortului și altarului, funiile lor și toate uneltele care țin de ele. Și ei să facă toată slujba privitoare la aceste lucruri.

27. În slujbele lor, fiii gherșoniților să fie sub poruncile lui Aaron și fiilor lui, pentru tot ce vor duce și pentru toată slujba pe care vor trebui s-o facă; în grija lor să dați tot ce au de dus.

28. Acestea sunt slujbele familiilor fiilor gherșoniților în Cortul întâlnirii și ce au ei de păzit sub cârmuirea lui Itamar, fiul preotului Aaron.

29. Să faci numărătoarea fiilor lui Merari, după familiile lor, după casele părinților lor;

30. și anume, să faci numărătoarea, începând de la vârsta de treizeci de ani în sus până la vârsta de cincizeci de ani, a tuturor celor ce sunt în stare să facă vreo slujbă în Cortul întâlnirii.

31. Iată ce este dat în grija lor și ce au ei de dus, pentru toate slujbele din Cortul întâlnirii: scândurile Cortului, drugii lui, stâlpii lui, picioarele lui;

32. stâlpii curții de jur împrejur, picioarele lor, țărușii lor, funiile lor, toate uneltele care țin de ei și tot ce este rânduit pentru slujba lor. Să spuneți pe nume lucrurile care sunt date în grija lor și pe care le au ei de purtat.

33. Acestea sunt slujbele familiilor fiilor lui Merari, toate slujbele pe care au să le facă ei în Cortul întâlnirii, sub cârmuirea lui Itamar, fiul preotului Aaron.”

Citiți capitolul complet Numeri 4