Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 36:3-8 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

3. Dar dacă ele se mărită după unul din fiii altei seminții a copiilor lui Israel, moștenirea lor va fi ștearsă din moștenirea părinților noștri și adăugată la a seminției din care vor face parte; și astfel moștenirea care ne-a căzut nouă la sorți se va micșora.

4. Și când va veni anul de veselie pentru copiii lui Israel, moștenirea lor va rămâne adăugată la a seminției din care vor face parte și va fi ștearsă astfel din moștenirea seminției părinților noștri.”

5. Moise a poruncit copiilor lui Israel, din partea Domnului, și a zis: „Seminția fiilor lui Iosif are dreptate.

6. Iată ce poruncește Domnul cu privire la fetele lui Țelofhad: să se mărite după cine vor vrea, numai să se mărite într-o familie din seminția părinților lor.

7. Nicio moștenire a copiilor lui Israel să nu treacă de la o seminție la alta, ci fiecare din copiii lui Israel să se țină lipit de moștenirea seminției părinților lui.

8. Și orice fată care are o moștenire în semințiile copiilor lui Israel, să se mărite după cineva dintr-o familie din seminția tatălui ei, pentru ca fiecare din copiii lui Israel să-și aibă moștenirea părinților săi.

Citiți capitolul complet Numeri 36