Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 35:15-25 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

15. Aceste șase cetăți să fie cetăți de scăpare pentru copiii lui Israel, pentru străin și pentru cel ce locuiește în mijlocul vostru: acolo va putea să scape orice om care va ucide pe cineva fără voie.

16. Dacă un om lovește pe aproapele său cu o unealtă de fier, și acesta moare, este un ucigaș: ucigașul să fie pedepsit cu moartea.

17. Dacă-l lovește cu o piatră pe care o ține în mână, de care poate muri, și moare, este un ucigaș: ucigașul să fie pedepsit cu moartea.

18. Dacă-l lovește cu vreo unealtă de lemn pe care o ține în mână, de care poate muri, și moare, este un ucigaș: ucigașul să fie pedepsit cu moartea.

19. Răzbunătorul sângelui să omoare pe ucigaș; când îl va întâlni, să-l omoare.

20. Dacă un om împinge pe aproapele său din ură sau dacă-l pândește și aruncă ceva asupra lui, și moare,

21. sau dacă-l lovește cu mâna din vrăjmășie, și moare, cel ce l-a lovit să fie pedepsit cu moartea; este un ucigaș: răzbunătorul sângelui să omoare pe ucigaș, când îl va întâlni.

22. Dar dacă un om împinge pe aproapele lui fără veste și nu din vrăjmășie sau dacă aruncă ceva asupra lui fără să-l fi pândit,

23. sau dacă aruncă asupra lui din nebăgare de seamă o piatră care-i poate pricinui moartea, și moare, fără să-l urască și fără să caute să-i facă rău;

24. iată legile după care va judeca adunarea între cel ce l-a lovit și răzbunătorul sângelui:

25. Adunarea va izbăvi pe ucigaș din mâna răzbunătorului sângelui și-l va face să se întoarcă în cetatea de scăpare unde fugise. Să locuiască acolo până la moartea marelui preot care este uns cu untdelemn sfânt.

Citiți capitolul complet Numeri 35