Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 31:46-54 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

46. și șaisprezece mii de suflete.

47. Din această jumătate care se cuvenea copiilor lui Israel, Moise a luat unul din cincizeci, atât din oameni, cât și din dobitoace; și le-a dat leviților care păzesc Cortul Domnului, după cum îi poruncise Domnul.

48. Căpeteniile oștirii, căpeteniile peste o mie și căpeteniile peste o sută, s-au apropiat de Moise

49. și i-au zis: „Robii tăi au făcut socoteala ostașilor care erau sub poruncile noastre și nu lipsește niciun om dintre noi.

50. Noi aducem deci ca dar Domnului, fiecare ce a găsit ca scule de aur, și anume: lănțișoare, brățări, inele, cercei și salbe, ca să se facă ispășire pentru sufletele noastre înaintea Domnului.”

51. Moise și preotul Eleazar au primit de la ei toate aceste scule lucrate în aur.

52. Tot aurul, pe care l-au adus Domnului căpeteniile peste o mie și căpeteniile peste o sută, ca dar ridicat, cântărea șaisprezece mii șapte sute cincizeci de sicli.

53. Oamenii din oaste au păstrat fiecare pentru sine prada pe care o făcuse.

54. Moise și preotul Eleazar au luat aurul de la căpeteniile peste o mie și de la căpeteniile peste o sută și l-au adus în Cortul întâlnirii, ca aducere aminte pentru copiii lui Israel înaintea Domnului.

Citiți capitolul complet Numeri 31