Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 31:36-49 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

36. Jumătatea care alcătuia partea celor ce se duseseră la oaste a fost de trei sute treizeci și șapte de mii cinci sute de oi,

37. din care șase sute șaptezeci și cinci au fost luate ca dare Domnului;

38. treizeci și șase de mii de boi, din care șaptezeci și doi luați ca dare Domnului;

39. treizeci de mii cinci sute de măgari, din care șaizeci și unu luați ca dare Domnului;

40. și șaisprezece mii de inși, din care treizeci și doi luați ca dare Domnului.

41. Moise a dat preotului Eleazar darea luată ca dar ridicat pentru Domnul, după cum îi poruncise Domnul.

42. Jumătatea cuvenită copiilor lui Israel, pe care a despărțit-o Moise de a bărbaților care merseseră la oaste,

43. și care era parte a adunării, a fost de trei sute treizeci și șapte de mii cinci sute de oi,

44. treizeci și șase de mii de boi,

45. treizeci de mii cinci sute de măgari

46. și șaisprezece mii de suflete.

47. Din această jumătate care se cuvenea copiilor lui Israel, Moise a luat unul din cincizeci, atât din oameni, cât și din dobitoace; și le-a dat leviților care păzesc Cortul Domnului, după cum îi poruncise Domnul.

48. Căpeteniile oștirii, căpeteniile peste o mie și căpeteniile peste o sută, s-au apropiat de Moise

49. și i-au zis: „Robii tăi au făcut socoteala ostașilor care erau sub poruncile noastre și nu lipsește niciun om dintre noi.

Citiți capitolul complet Numeri 31