Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 3:33-41 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

33. Din Merari se coboară familia lui Mahli și familia lui Muși, alcătuind familiile merariților.

34. Cei ieșiți la numărătoare, când au numărat pe toți bărbații de la vârsta de o lună în sus, au fost șase mii două sute.

35. Căpetenia casei părintești a familiilor lui Merari era Țuriel, fiul lui Abihail. Ei tăbărau în partea de miazănoapte a Cortului.

36. În paza și grija fiilor lui Merari au dat: scândurile Cortului, drugii, stâlpii și picioarele lor, toate uneltele și tot ce ține de ele;

37. apoi stâlpii curții de jur împrejur, picioarele lor, țărușii lor și funiile lor.

38. Moise, Aaron și fiii lui tăbărau înaintea Cortului, la răsărit, înaintea Cortului întâlnirii, spre răsăritul soarelui; ei aveau să îndeplinească la Sfântul Locaș, tot ce fusese poruncit copiilor lui Israel; iar străinul care se va apropia, să fie pedepsit cu moartea.

39. Toți leviții a căror numărătoare au făcut-o Moise și Aaron, după porunca Domnului, după familiile lor, toți bărbații de la vârsta de o lună în sus, au fost douăzeci și două de mii.

40. Domnul a zis lui Moise: „Fă numărătoarea tuturor întâilor născuți de parte bărbătească dintre copiii lui Israel, de la vârsta de o lună în sus, și numără-i după numele lor.

41. Să iei pe leviți pentru Mine, Domnul, în locul tuturor întâilor născuți din copiii lui Israel, și vitele leviților în locul tuturor întâilor născuți din vitele copiilor lui Israel!”

Citiți capitolul complet Numeri 3