Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 25:1-11 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. Israel locuia în Sitim; și poporul a început să se dea la curvie cu fetele lui Moab.

2. Ele au poftit poporul la jertfele dumnezeilor lor; și poporul a mâncat și s-a închinat până la pământ înaintea dumnezeilor lor.

3. Israel s-a alipit de Baal-Peor, și Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel.

4. Domnul a zis lui Moise: „Strânge pe toate căpeteniile poporului și spânzură pe cei vinovați înaintea Domnului în fața soarelui, pentru ca să se întoarcă de la Israel mânia aprinsă a Domnului.”

5. Moise a zis judecătorilor lui Israel: „Fiecare din voi să ucidă pe aceia dintre ai lui care s-au alipit de Baal-Peor.”

6. Și iată că un bărbat dintre copiii lui Israel a venit și a adus la frații lui pe o madianită, sub ochii lui Moise și sub ochii întregii adunări a copiilor lui Israel, pe când plângeau la ușa Cortului întâlnirii.

7. La vederea acestui lucru, Fineas, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, s-a sculat din mijlocul adunării și a luat o suliță în mână.

8. S-a luat după omul acela din Israel până în cortul lui, i-a străpuns prin pântece pe amândoi: atât pe bărbatul acela din Israel cât și pe femeia aceea. Și a încetat astfel urgia care izbucnise printre copiii lui Israel.

9. Douăzeci și patru de mii au murit loviți de urgia aceea.

10. Domnul a vorbit lui Moise și a zis:

11. „Fineas, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, a abătut mânia Mea de la copiii lui Israel prin râvna pe care a avut-o pentru Mine în mijlocul lor; și n-am nimicit, în mânia Mea, pe copiii lui Israel.

Citiți capitolul complet Numeri 25