Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 21:1-11 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. Împăratul Aradului, un canaanit, care locuia la miazăzi, a auzit că Israel vine pe drumul Atarim. El s-a luptat împotriva lui Israel și a luat mai mulți prinși de război.

2. Atunci Israel a făcut Domnului o juruință și a zis: „Dacă vei da pe poporul acesta în mâinile mele, îi voi nimici cu desăvârșire cetățile.”

3. Domnul a auzit glasul lui Israel și a dat pe canaaniți în mâinile lui. Israeliții i-au nimicit cu desăvârșire, pe ei și cetățile lor; și locul acela l-au numit Horma.

4. Au plecat de la muntele Hor pe drumul care duce spre Marea Roșie, ca să ocolească țara Edomului. Poporul și-a pierdut răbdarea pe drum

5. și a vorbit împotriva lui Dumnezeu și împotriva lui Moise: „Pentru ce ne-ați scos din Egipt ca să murim în pustiu? Căci nu este nici pâine, nici apă și ni s-a scârbit sufletul de această hrană proastă.”

6. Atunci Domnul a trimis împotriva poporului niște șerpi înfocați, care au mușcat poporul, așa încât au murit mulți oameni în Israel.

7. Poporul a venit la Moise și a zis: „Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului și împotriva ta. Roagă-te Domnului, ca să depărteze de la noi acești șerpi.” Moise s-a rugat pentru popor.

8. Domnul a zis lui Moise: „Fă-ți un șarpe înfocat și spânzură-l de o prăjină; oricine este mușcat și va privi spre el va trăi.”

9. Moise a făcut un șarpe de aramă și l-a pus într-o prăjină; și oricine era mușcat de un șarpe și privea spre șarpele de aramă, trăia.

10. Copiii lui Israel au plecat și au tăbărât la Obot.

11. Au plecat din Obot și au tăbărât la Iie-Abarim, în pustiul din fața Moabului, spre răsăritul soarelui.

Citiți capitolul complet Numeri 21