Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 18:2-18 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

2. Apropie de asemenea de tine, pe frații tăi, seminția lui Levi, seminția tatălui tău, ca să fie legați de tine și să-ți slujească, atunci când tu și fiii tăi împreună cu tine veți fi înaintea Cortului întâlnirii.

3. Ei să păzească ce le vei porunci tu și cele privitoare la tot Cortul; dar să nu se apropie nici de uneltele Sfântului Locaș, nici de altar, ca să nu muriți, și ei și voi.

4. Ei să se alipească de tine și să păzească tot ce privește Cortul întâlnirii pentru toată slujba Cortului. Niciun străin să nu se apropie de voi.

5. Să păziți cele privitoare la Sfântul Locaș și altar, ca să nu mai fie mânie împotriva copiilor lui Israel.

6. Iată că am luat pe frații voștri leviții din mijlocul copiilor lui Israel, ca unii care sunt dați Domnului: ei vă sunt încredințați vouă în dar, ca să facă slujba Cortului întâlnirii.

7. Tu și fiii tăi împreună cu tine să păziți slujbele preoției voastre în tot ce privește altarul și tot ce este dincolo de perdeaua dinăuntru: aceasta este slujba pe care o veți face. Vă dau în dar slujba preoției. Străinul care se va apropia, va fi omorât.”

8. Domnul a zis lui Aaron: „Iată, din toate lucrurile pe care Mi le închină copiii lui Israel, îți dau pe cele care Îmi sunt aduse prin ridicare; ți le dau ție și fiilor tăi ca drept al ungerii, printr-o lege veșnică.

9. Iată ce va fi al tău dintre lucrurile preasfinte care nu sunt mistuite de foc: toate darurile din jertfele lor de mâncare, toate jertfele lor de ispășire, și toate jertfele pentru vină, pe care Mi le vor aduce; lucrurile acestea preasfinte să fie ale tale și ale fiilor tăi.

10. Să le mâncați într-un loc preasfânt; orice bărbat să mănânce din ele; să le priviți ca sfinte.

11. Iată ce va mai fi al tău: toate darurile pe care le vor aduce copiii lui Israel prin ridicare și legănându-le într-o parte și în alta, ți le dau ție, fiilor tăi și fiicelor tale împreună cu tine, printr-o lege veșnică. Oricine va fi curat în casa ta să mănânce din ele.

12. Îți dau cele dintâi roade pe care le vor aduce Domnului: tot ce va fi mai bun din untdelemn, tot ce va fi mai bun din must și grâu.

13. Cele dintâi roade ale pământului lor, pe care le vor aduce Domnului, să fie ale tale. Oricine va fi curat în casa ta să mănânce din ele.

14. Tot ce va fi închinat Domnului prin făgăduință în Israel, să fie al tău.

15. Orice întâi născut din orice trup, pe care-l vor aduce Domnului, atât din oameni, cât și din dobitoace, să fie al tău. Numai să lași să se răscumpere întâiul născut al omului și să lași să se răscumpere și întâiul născut al unui dobitoc necurat.

16. Să lași să se răscumpere întâii născuți ai oamenilor, de la vârsta de o lună, după prețuirea ta, cu prețul de cinci sicli de argint, după siclul Sfântului Locaș, care este de douăzeci de ghere.

17. Dar să nu lași să se răscumpere întâiul născut al vacii, nici întâiul născut al oii, nici întâiul născut al caprei: acestea sunt lucruri sfinte. Sângele lor să-l stropești pe altar și să le arzi grăsimea: aceasta va fi o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.

18. Carnea lor să fie a ta, ca și pieptul care se leagănă într-o parte și în alta și ca și spata dreaptă.

Citiți capitolul complet Numeri 18