Vechiul Testament

Noul Testament

Numeri 16:38-50 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

38. Cu cădelnițele acestor oameni, care au păcătuit și au ispășit păcatul cu viața lor, să se facă niște plăci întinse cu care să se acopere altarul. Fiindcă au fost aduse înaintea Domnului și sunt sfințite, să slujească de aducere aminte copiilor lui Israel.

39. Preotul Eleazar a luat cădelnițele de aramă, pe care le aduseseră cei arși, și a făcut din ele niște plăci pentru acoperirea altarului.

40. Acesta este un semn de aducere aminte pentru copiii lui Israel, pentru ca niciun străin, care nu este din neamul lui Aaron, să nu se apropie să aducă tămâie înaintea Domnului și să nu i se întâmple ca lui Core și cetei lui, după cum spusese Domnul prin Moise.

41. A doua zi, toată adunarea copiilor lui Israel a cârtit împotriva lui Moise și împotriva lui Aaron, zicând: „Voi ați omorât pe poporul Domnului!”

42. Pe când se strângea adunarea împotriva lui Moise și împotriva lui Aaron, și pe când își îndreptau privirile spre Cortul întâlnirii, iată că l-a acoperit norul și s-a arătat slava Domnului.

43. Atunci Moise și Aaron au venit înaintea Cortului întâlnirii.

44. Și Domnul a vorbit lui Moise și a zis:

45. „Dați-vă la o parte din mijlocul acestei adunări, și-i voi topi într-o clipă!” Ei au căzut cu fețele la pământ;

46. și Moise a zis lui Aaron: „Ia cădelnița, pune foc în ea de pe altar, pune tămâie în ea, du-te repede la adunare și fă ispășire pentru ei; căci a izbucnit mânia Domnului și a început urgia.”

47. Aaron a luat cădelnița, cum zisese Moise, și a alergat în mijlocul adunării, și iată că începuse urgia printre popor. El a tămâiat și a făcut ispășire pentru norod.

48. S-a așezat între cei morți și între cei vii, și urgia a încetat.

49. Paisprezece mii șapte sute de inși au murit de urgia aceasta, afară de cei ce muriseră din pricina lui Core.

50. Aaron s-a întors la Moise, la ușa Cortului întâlnirii. Urgia încetase.

Citiți capitolul complet Numeri 16