Vechiul Testament

Noul Testament

Neemia 9:18-31 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

18. nici chiar atunci când și-au făcut un vițel turnat și au zis: „Iată Dumnezeul tău care te-a scos din Egipt!”, și s-au dedat la mari ocări față de Tine.

19. În îndurarea Ta fără margini, nu i-ai părăsit în pustiu, și stâlpul de nor n-a încetat să-i călăuzească ziua pe drum, nici stâlpul de foc să le lumineze noaptea drumul pe care aveau să-l urmeze.

20. Le-ai dat Duhul Tău cel bun ca să-i facă înțelepți; n-ai îndepărtat mana Ta de la gura lor și le-ai dat apă să-și potolească setea.

21. Patruzeci de ani ai avut grijă să-i hrănești în pustiu, și n-au dus lipsă de nimic, hainele nu li s-au învechit, și picioarele nu li s-au umflat.

22. Le-ai dat în mână împărății și popoare ale căror ținuturi le-ai împărțit între ei, și au stăpânit țara lui Sihon, împăratul Hesbonului, și țara lui Og, împăratul Basanului.

23. Le-ai înmulțit fiii ca stelele cerurilor și i-ai adus în țara despre care spuseseși părinților lor că au s-o ia în stăpânire.

24. Și fiii lor au intrat și au luat țara în stăpânire; ai smerit înaintea lor pe locuitorii țării, canaaniții, și i-ai dat în mâinile lor, împreună cu împărații și popoarele țării, ca să le facă ce le place.

25. Au ajuns stăpâni pe cetăți întărite și pe pământuri roditoare; au stăpânit case pline de tot felul de bunătăți, puțuri săpate, vii, măslini și pomi roditori din belșug; au mâncat, s-au săturat, s-au îngrășat și au trăit în desfătări, prin bunătatea Ta cea mare.

26. Totuși ei s-au răsculat și s-au răzvrătit împotriva Ta. Au aruncat Legea Ta la spatele lor, au ucis pe prorocii Tăi, care-i rugau fierbinte să se întoarcă la Tine, și s-au dedat la mari ocări față de Tine.

27. Atunci i-ai lăsat în mâinile vrăjmașilor lor, care i-au apăsat. Dar, în vremea necazului lor, au strigat către Tine; și Tu i-ai auzit de la înălțimea cerurilor și, în îndurarea Ta cea mare, le-ai dat izbăvitori, care i-au scăpat din mâinile vrăjmașilor lor.

28. Când au avut odihnă, au început iarăși să facă rău înaintea Ta. Atunci i-ai lăsat în mâinile vrăjmașilor lor, care i-au stăpânit. Dar din nou au strigat către Tine; și Tu i-ai auzit de la înălțimea cerurilor și, în marea Ta îndurare, i-ai izbăvit de mai multe ori.

29. I-ai rugat fierbinte să se întoarcă la Legea Ta; dar ei au stăruit în îngâmfarea lor, n-au ascultat de poruncile Tale, au păcătuit împotriva orânduirilor Tale, care fac viu pe cel ce le împlinește, Ți-au întors spatele cu îndărătnicie, și-au înțepenit grumazul și n-au ascultat.

30. I-ai îngăduit astfel mulți ani, le-ai dat înștiințări prin Duhul Tău, prin proroci, și tot n-au luat aminte. Atunci i-ai dat în mâinile unor popoare străine.

31. Dar, în marea Ta îndurare, nu i-ai nimicit și nu i-ai părăsit, căci Tu ești un Dumnezeu milostiv și îndurător.

Citiți capitolul complet Neemia 9