Vechiul Testament

Noul Testament

Neemia 9:17-34 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

17. n-au vrut să asculte și au dat uitării minunile pe care le făcuseși pentru ei. Și-au înțepenit grumazul; și, în răzvrătirea lor, și-au pus o căpetenie ca să se întoarcă în robia lor. Dar Tu, Tu ești un Dumnezeu gata să ierți, îndurător și milostiv, încet la mânie și bogat în bunătate. Și nu i-ai părăsit,

18. nici chiar atunci când și-au făcut un vițel turnat și au zis: „Iată Dumnezeul tău care te-a scos din Egipt!”, și s-au dedat la mari ocări față de Tine.

19. În îndurarea Ta fără margini, nu i-ai părăsit în pustiu, și stâlpul de nor n-a încetat să-i călăuzească ziua pe drum, nici stâlpul de foc să le lumineze noaptea drumul pe care aveau să-l urmeze.

20. Le-ai dat Duhul Tău cel bun ca să-i facă înțelepți; n-ai îndepărtat mana Ta de la gura lor și le-ai dat apă să-și potolească setea.

21. Patruzeci de ani ai avut grijă să-i hrănești în pustiu, și n-au dus lipsă de nimic, hainele nu li s-au învechit, și picioarele nu li s-au umflat.

22. Le-ai dat în mână împărății și popoare ale căror ținuturi le-ai împărțit între ei, și au stăpânit țara lui Sihon, împăratul Hesbonului, și țara lui Og, împăratul Basanului.

23. Le-ai înmulțit fiii ca stelele cerurilor și i-ai adus în țara despre care spuseseși părinților lor că au s-o ia în stăpânire.

24. Și fiii lor au intrat și au luat țara în stăpânire; ai smerit înaintea lor pe locuitorii țării, canaaniții, și i-ai dat în mâinile lor, împreună cu împărații și popoarele țării, ca să le facă ce le place.

25. Au ajuns stăpâni pe cetăți întărite și pe pământuri roditoare; au stăpânit case pline de tot felul de bunătăți, puțuri săpate, vii, măslini și pomi roditori din belșug; au mâncat, s-au săturat, s-au îngrășat și au trăit în desfătări, prin bunătatea Ta cea mare.

26. Totuși ei s-au răsculat și s-au răzvrătit împotriva Ta. Au aruncat Legea Ta la spatele lor, au ucis pe prorocii Tăi, care-i rugau fierbinte să se întoarcă la Tine, și s-au dedat la mari ocări față de Tine.

27. Atunci i-ai lăsat în mâinile vrăjmașilor lor, care i-au apăsat. Dar, în vremea necazului lor, au strigat către Tine; și Tu i-ai auzit de la înălțimea cerurilor și, în îndurarea Ta cea mare, le-ai dat izbăvitori, care i-au scăpat din mâinile vrăjmașilor lor.

28. Când au avut odihnă, au început iarăși să facă rău înaintea Ta. Atunci i-ai lăsat în mâinile vrăjmașilor lor, care i-au stăpânit. Dar din nou au strigat către Tine; și Tu i-ai auzit de la înălțimea cerurilor și, în marea Ta îndurare, i-ai izbăvit de mai multe ori.

29. I-ai rugat fierbinte să se întoarcă la Legea Ta; dar ei au stăruit în îngâmfarea lor, n-au ascultat de poruncile Tale, au păcătuit împotriva orânduirilor Tale, care fac viu pe cel ce le împlinește, Ți-au întors spatele cu îndărătnicie, și-au înțepenit grumazul și n-au ascultat.

30. I-ai îngăduit astfel mulți ani, le-ai dat înștiințări prin Duhul Tău, prin proroci, și tot n-au luat aminte. Atunci i-ai dat în mâinile unor popoare străine.

31. Dar, în marea Ta îndurare, nu i-ai nimicit și nu i-ai părăsit, căci Tu ești un Dumnezeu milostiv și îndurător.

32. Și acum, Dumnezeul nostru, Dumnezeule mare, puternic și înfricoșat, Tu care Îți ții legământul Tău de îndurare, nu privi ca puțin lucru toate suferințele prin care am trecut noi, împărații noștri, căpeteniile noastre, preoții noștri, prorocii noștri, părinții noștri și tot poporul Tău, din vremea împăraților Asiriei până în ziua de azi.

33. Tu ai fost drept în tot ce ni s-a întâmplat, căci Te-ai arătat credincios, iar noi am făcut rău.

34. Împărații noștri, căpeteniile noastre, preoții noștri și părinții noștri n-au păzit Legea și n-au dat ascultare nici poruncilor, nici înștiințărilor pe care li le dădeai.

Citiți capitolul complet Neemia 9