Vechiul Testament

Noul Testament

Neemia 9:15-21 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

15. Le-ai dat, de la înălțimea cerurilor, pâine când le era foame și ai scos apă din stâncă atunci când le era sete. Și le-ai spus să intre în stăpânirea țării pe care juraseși că le-o vei da.

16. Dar părinții noștri s-au îngâmfat și și-au înțepenit grumazul. N-au urmat poruncile Tale,

17. n-au vrut să asculte și au dat uitării minunile pe care le făcuseși pentru ei. Și-au înțepenit grumazul; și, în răzvrătirea lor, și-au pus o căpetenie ca să se întoarcă în robia lor. Dar Tu, Tu ești un Dumnezeu gata să ierți, îndurător și milostiv, încet la mânie și bogat în bunătate. Și nu i-ai părăsit,

18. nici chiar atunci când și-au făcut un vițel turnat și au zis: „Iată Dumnezeul tău care te-a scos din Egipt!”, și s-au dedat la mari ocări față de Tine.

19. În îndurarea Ta fără margini, nu i-ai părăsit în pustiu, și stâlpul de nor n-a încetat să-i călăuzească ziua pe drum, nici stâlpul de foc să le lumineze noaptea drumul pe care aveau să-l urmeze.

20. Le-ai dat Duhul Tău cel bun ca să-i facă înțelepți; n-ai îndepărtat mana Ta de la gura lor și le-ai dat apă să-și potolească setea.

21. Patruzeci de ani ai avut grijă să-i hrănești în pustiu, și n-au dus lipsă de nimic, hainele nu li s-au învechit, și picioarele nu li s-au umflat.

Citiți capitolul complet Neemia 9