Vechiul Testament

Noul Testament

Neemia 7:6-24 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

6. Iată pe cei din țară care s-au întors din robie, din aceia pe care îi luase robi Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și care s-au întors la Ierusalim și în Iuda, fiecare în cetatea lui.

7. Au plecat cu Zorobabel: Iosua, Neemia, Azaria, Raamia, Nahamani, Mardoheu, Bilșan, Misperet, Bigvai, Nehum, Baana. Numărul bărbaților din poporul lui Israel:

8. fiii lui Pareoș, două mii o sută șaptezeci și doi;

9. fiii lui Șefatia, trei sute șaptezeci și doi;

10. fiii lui Arah, șase sute cincizeci și doi;

11. fiii lui Pahat-Moab, din fiii lui Iosua și ai lui Ioab, două mii opt sute optsprezece;

12. fiii lui Elam, o mie două sute cincizeci și patru;

13. fiii lui Zatu, opt sute patruzeci și cinci;

14. fiii lui Zacai, șapte sute șaizeci;

15. fiii lui Binui, șase sute patruzeci și opt;

16. fiii lui Bebai, șase sute douăzeci și opt;

17. fiii lui Azgad, două mii trei sute douăzeci și doi;

18. fiii lui Adonicam, șase sute șaizeci și șapte;

19. fiii lui Bigvai, două mii șaizeci și șapte;

20. fiii lui Adin, șase sute cincizeci și cinci;

21. fiii lui Ater, din familia lui Ezechia, nouăzeci și opt;

22. fiii lui Hașum, trei sute douăzeci și opt;

23. fiii lui Bețai, trei sute douăzeci și patru;

24. fiii lui Harif, o sută doisprezece;

Citiți capitolul complet Neemia 7