Vechiul Testament

Noul Testament

Leviticul 8:27-36 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

27. Toate aceste lucruri le-a pus în mâinile lui Aaron și în mâinile fiilor săi, și le-a legănat într-o parte și într-alta, ca dar legănat înaintea Domnului.

28. Apoi Moise le-a luat din mâinile lor și le-a ars pe altar, deasupra arderii de tot; aceasta a fost jertfa de închinare în slujba Domnului, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului.

29. Moise a luat pieptul berbecului de închinare în slujba Domnului și l-a legănat într-o parte și într-alta, ca dar legănat înaintea Domnului; aceasta a fost partea lui Moise, cum poruncise lui Moise, Domnul.

30. Moise a luat din untdelemnul pentru ungere și din sângele de pe altar; a stropit cu el pe Aaron și veșmintele lui, pe fiii lui Aaron și veșmintele lor; și a sfințit astfel pe Aaron și veșmintele lui, pe fiii lui Aaron și veșmintele lor împreună cu el.

31. Moise a zis lui Aaron și fiilor lui: „Fierbeți carnea la ușa Cortului întâlnirii; acolo s-o mâncați, împreună cu pâinea care este în coș pentru jertfa de închinare în slujba Domnului, cum am poruncit, zicând: „Aaron și fiii lui s-o mănânce.”

32. Iar partea care va mai rămâne din carne și din pâine s-o ardeți în foc.

33. Timp de șapte zile, să nu ieșiți deloc din ușa Cortului întâlnirii, până se vor împlini zilele pentru închinarea voastră în slujba Domnului; căci șapte zile se vor întrebuința pentru închinarea voastră în slujba Domnului.

34. Ce s-a făcut azi, Domnul a poruncit să se facă și de acum încolo ca ispășire pentru voi.

35. Să rămâneți dar șapte zile la ușa Cortului întâlnirii, zi și noapte, și să păziți poruncile Domnului, ca să nu muriți; căci așa mi s-a poruncit!

36. Aaron și fiii lui au făcut toate cele poruncite de Domnul prin Moise.

Citiți capitolul complet Leviticul 8