Vechiul Testament

Noul Testament

Leviticul 5:4-9 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

4. sau când cineva, vorbind cu ușurință, jură că are să facă ceva rău sau bine, și nebăgând de seamă la început, bagă de seamă mai târziu, și se va face astfel vinovat:

5. Când cineva deci se va face vinovat de unul din aceste lucruri, trebuie să-și mărturisească păcatul.

6. Apoi să aducă lui Dumnezeu ca jertfă de vină, pentru păcatul pe care l-a făcut, o parte femeiască din turmă, și anume, o oaie sau o capră, ca jertfă ispășitoare. Și preotul să facă pentru el ispășirea păcatului lui.

7. Dacă nu va putea să aducă o oaie sau o capră, să aducă Domnului ca jertfă de vină pentru păcatul lui două turturele sau doi pui de porumbel, unul ca jertfă de ispășire, iar celălalt ca ardere de tot.

8. Să le aducă preotului, care va jertfi întâi pe cea care are să slujească drept jertfă de ispășire. Preotul să-i frângă cu unghia capul de la grumaz, fără să-l despartă;

9. să stropească un perete al altarului cu sângele jertfei de ispășire, iar celălalt sânge să-l stoarcă la picioarele altarului; aceasta este o jertfă de ispășire.

Citiți capitolul complet Leviticul 5