Vechiul Testament

Noul Testament

Leviticul 26:35-45 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

35. Tot timpul cât va fi pustiită, va avea odihna pe care n-o avusese în anii voștri de Sabat, când o locuiați.

36. În inima acelora dintre voi care vor mai rămâne în viață, în țara vrăjmașilor lor, voi băga frica; și îi va urmări până și foșnetul unei frunze suflate de vânt; vor fugi ca de sabie și vor cădea fără să fie urmăriți.

37. Se vor prăvăli unii peste alții ca înaintea sabiei, fără să fie urmăriți. Nu veți putea să stați în picioare în fața vrăjmașilor voștri;

38. veți pieri printre neamuri și vă va mânca țara vrăjmașilor voștri.

39. Iar pe aceia dintre voi care vor mai rămâne în viață îi va apuca durerea pentru fărădelegile lor, în țara vrăjmașilor lor; îi va apuca durerea și pentru fărădelegile părinților lor.

40. Își vor mărturisi fărădelegile lor și fărădelegile părinților lor, călcările de lege pe care le-au săvârșit față de Mine și împotrivirea cu care Mi s-au împotrivit, păcate din pricina cărora

41. și Eu M-am împotrivit lor și i-am adus în țara vrăjmașilor lor. Și atunci inima lor netăiată împrejur se va smeri și vor plăti datoria fărădelegilor lor.

42. Atunci Îmi voi aduce aminte de legământul Meu cu Iacov, Îmi voi aduce aminte de legământul Meu cu Isaac și de legământul Meu cu Avraam și Îmi voi aduce aminte de țară.

43. Țara însă va trebui să fie părăsită de ei și se va bucura de Sabatele ei în timpul când va rămâne pustiită departe de ei; și ei vor plăti datoria fărădelegilor lor, pentru că au nesocotit poruncile Mele și pentru că sufletul lor a urât legile Mele.

44. Dar, și când vor fi în țara vrăjmașilor lor, nu-i voi lepăda de tot și nu-i voi urî până acolo încât să-i nimicesc de tot și să rup legământul Meu cu ei; căci Eu sunt Domnul Dumnezeul lor.

45. Ci Îmi voi aduce aminte, spre binele lor, de vechiul legământ prin care i-am scos din țara Egiptului, în fața neamurilor, ca să fiu Dumnezeul lor. Eu sunt Domnul.”

Citiți capitolul complet Leviticul 26