Vechiul Testament

Noul Testament

Leviticul 25:29-47 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

29. Dacă un om vinde o casă de locuit într-o cetate înconjurată cu ziduri, să aibă drept de răscumpărare până la împlinirea unui an de la vânzare; dreptul lui de răscumpărare să țină un an.

30. Dar dacă această casă, așezată într-o cetate înconjurată cu ziduri, nu este răscumpărată înainte de împlinirea unui an întreg, ea va rămâne de veci cumpărătorului și urmașilor lui; iar în anul de veselie să nu iasă din ea.

31. Casele din sate, care nu sunt înconjurate cu ziduri, să fie privite ca țarini de pământ: ele vor putea fi răscumpărate, și cumpărătorul va ieși din ele în anul de veselie.

32. Cât privește cetățile leviților și casele pe care le vor avea ei în aceste cetăți, leviții să aibă un drept necurmat de răscumpărare.

33. Cine va cumpăra de la leviți o casă să iasă în anul de veselie din casa vândută lui și din cetatea în care o avea; căci casele din cetățile leviților sunt averea lor în mijlocul copiilor lui Israel.

34. Ogoarele așezate în jurul cetăților leviților nu se vor putea vinde; căci ei le vor stăpâni de veci.

35. Dacă fratele tău sărăcește și nu mai poate munci lângă tine, să-l sprijini, fie ca străin, fie ca venetic, ca să trăiască împreună cu tine.

36. Să nu iei de la el nici dobândă, nici camătă: să te temi de Dumnezeul tău, și fratele tău să trăiască împreună cu tine.

37. Să nu-i împrumuți banii tăi cu dobândă și să nu-i împrumuți merindea ta pe camătă.

38. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care v-am scos din țara Egiptului, ca să vă dau țara Canaanului, ca să fiu Dumnezeul vostru.

39. Dacă fratele tău sărăcește lângă tine și se vinde ție, să nu-l pui să-ți facă muncă de rob.

40. Ci să fie la tine ca un om tocmit cu ziua, ca un venetic; să stea în slujba ta până la anul de veselie.

41. Atunci să iasă de la tine, el și copiii lui care vor fi cu el, și să se întoarcă în familia lui, la moșia părinților lui.

42. Căci ei sunt slujitorii Mei, pe care i-am scos din țara Egiptului; să nu fie vânduți cum se vând robii.

43. Să nu-l stăpânești cu asprime și să te temi de Dumnezeul tău.

44. Dacă vrei să ai robi și roabe, să-i iei de la neamurile care vă înconjoară; de la ele să cumpărați robi și roabe.

45. Veți putea să-i cumpărați și dintre copiii străinilor care vor locui la tine și din familiile lor, pe care le vor naște în țara voastră; ei vor fi averea voastră.

46. Îi puteți lăsa moștenire copiilor voștri după voi, ca pe o moșie; și puteți să-i țineți astfel robi pe veci. Dar cât despre frații voștri, copiii lui Israel, niciunul din voi să nu stăpânească pe fratele său cu asprime.

47. Dacă un străin sau un venetic se îmbogățește, și fratele tău sărăcește lângă el și se vinde străinului care locuiește la tine sau vreunuia din familia străinului,

Citiți capitolul complet Leviticul 25