Vechiul Testament

Noul Testament

Leviticul 20:1-7 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

1. Domnul a vorbit lui Moise și a zis:

2. „Spune copiilor lui Israel: „Dacă un om dintre copiii lui Israel sau dintre străinii care locuiesc în Israel dă lui Moloh pe unul din copiii lui, omul acela să fie pedepsit cu moartea: poporul din țară să-l ucidă cu pietre.

3. Și Eu Îmi voi întoarce fața împotriva omului aceluia și-l voi nimici din mijlocul poporului său, pentru că a dat lui Moloh pe unul din copiii săi, a spurcat Locașul Meu cel Sfânt și a necinstit Numele Meu cel sfânt.

4. Dacă poporul țării închide ochii față de omul acela, care dă lui Moloh copii de ai săi, și nu-l omoară,

5. Îmi voi întoarce Eu fața împotriva omului aceluia și împotriva familiei lui și-l voi nimici din mijlocul poporului lui, împreună cu toți cei ce curvesc ca el cu Moloh.

6. Dacă cineva se duce la cei ce cheamă pe morți și la ghicitori, ca să curvească după ei, Îmi voi întoarce fața împotriva omului aceluia și-l voi nimici din mijlocul poporului lui.

7. Voi să vă sfințiți și să fiți sfinți, căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.

Citiți capitolul complet Leviticul 20