Vechiul Testament

Noul Testament

Leviticul 19:23-37 Versiunea Dumitru Cornilescu Corectată (VDCC)

23. Când veți intra în țară și veți sădi tot felul de pomi roditori, roadele lor să le priviți ca netăiate împrejur; timp de trei ani să fie netăiate împrejur pentru voi; să nu mâncați din ele.

24. În al patrulea an, toate roadele să fie închinate Domnului, spre lauda Lui.

25. În al cincilea an, să mâncați roadele, ca ele să vi se înmulțească din ce în ce mai mult: Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.

26. Să nu mâncați nimic cu sânge. Să nu ghiciți după vârcolaci, nici după nori.

27. Să nu vă tăiați rotund colțurile părului și să nu-ți razi colțurile bărbii.

28. Să nu vă faceți tăieturi în carne pentru un mort și să nu vă faceți slove săpate pe voi. Eu sunt Domnul.

29. Să nu-ți necinstești fata dând-o să fie curvă, pentru ca nu cumva țara să ajungă un loc de curvie și să se umple de fărădelegi.

30. Să păziți Sabatele Mele și să cinstiți Locașul Meu cel Sfânt. Eu sunt Domnul.

31. Să nu vă duceți la cei ce cheamă duhurile morților, nici la vrăjitori: să nu-i întrebați, ca să nu vă spurcați cu ei. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.

32. Să te scoli înaintea perilor albi și să cinstești pe bătrân. Să te temi de Dumnezeul tău. Eu sunt Domnul.

33. Dacă un străin vine să locuiască împreună cu voi în țara voastră, să nu-l asupriți.

34. Să vă purtați cu străinul care locuiește între voi ca și cu un băștinaș din mijlocul vostru; să-l iubiți ca pe voi înșivă, căci și voi ați fost străini în țara Egiptului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.

35. Să nu faceți nedreptate la judecată, nici în măsurile de lungime, nici în greutăți, nici în măsurile de încăpere.

36. Să aveți cumpene drepte, greutăți drepte, efe drepte și hine drepte. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru care v-am scos din țara Egiptului.

37. Să păziți toate legile Mele și toate poruncile Mele și să le împliniți. Eu sunt Domnul.

Citiți capitolul complet Leviticul 19